ŞTIRI

Cine nu va intra în carantină la sosirea dintr-o zonă roșie. Raed Arafat lămurește situația turiștilor ʀoмâɴi

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ținut să clarifice situația turiștilor care se află acum în vacanță și care vor să revină în țară.

Pe scurt, acesta a explicat cine scapă de carantină și cine trebuie să petreacă o perioadă în izolare.

Cine nu va intra în carantină la sosirea dintr-o zonă roșie, conform lui Raed Arafat

Având în vedere situația în care se află mai multe țări care sunt destinații de vacanță preferate de ʀoмâɴi, anume că au intrat în scenariul roșu, șeful DSU a ținut să facă precizări pentru cetățeni.

Astfel, acesta a oferit lămurire cu privire la cine trebuie să stea în carantină și cine nu, la revenirea în Ʀoмâɴia dintr-o țară care se află pe lista roșie.

Anunțul vine după ce Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) transmitea că ʀoмâɴii care nu s-au vaccinat și care prezintă un test PCR negativ vor putea scăpa de carantină.

Acest lucru a fost dezmințit de Raed Arafat, care a anunțat lista completă a persoanelor care nu vor fi nevoite să stea în carantină timp de 14 zile, conform HotNews.

Lista celor care nu intră în carantină la revenirea în țară

Astfel, cei care nu trebuie să stea în carantină sunt: persoanele care s-au vaccinat împotriva noului c̫o̫r̫o̫n̫a̫v̫i̫r̫u̫s cu schema completă, copiii mai mici de șase ani, iar aceștia nu au nevoie nici de test.

De asemenea, nu sunt vizați de măsura carantinei nici minorii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, dar doar dacă prezintă un test PCR negativ.

Și cei care doar tranzitează țara noastră pentru mai puțin de 72 de ore pot intra, fără a sta în carantină, dacă prezintă un test negativ.

„Este drept că toată lumea se aștepta ca Ԍʀᴇcι să intre pe lista roșie, ținând cont de evoluția situației, dar turiștii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minim 10 zile înainte de plecare, trebuie să știe că nu au absolut nicio problemă la revenirea în țară, nefiind nevoiți să intre în carantină.

De asemenea, este de reținut că, la întoarcerea în Ʀoмâɴia, minorii sub 6 ani nu au nevoie de test iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani vor evita carantina prin prezentarea unui test PCR, care poate fi efectuat și imediat după sosirea în țară”, a spus Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), vineri.

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *