ŞTIRI

Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîțu, dezbătută și votată marți în Parlament

Marți, 29 iunie 2021, Guvernul de coaliție condus de liberalul Florin Cîțu se confruntă cu un test important în Parlament: moțiunea de cenzură depusă de PSD.

Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîțu, dezbătută și votată marți

După ora 14:00, Camera Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună, dezbat şi apoi votează prima moţiune de cenzură împotriva actualului Executiv.

Actul, iniţiat de PSD şi intitulat ”Ʀoмâɴia EŞUATĂ. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”, a fost depus miercurea trecută în Parlament.

În acest moment, opoziția este optimistă. Potrivit liderului PSD Marcel Ciolacu, mai sunt necesare 18 voturi pentru ca moţiunea să treacă, în condiţiile în care toţi parlamentarii social-democraţi vor fi prezenţi în plen.

Social-democrații PSD mizează pe voturile parlamentarilor AUR, ale neafiliaţilor, dar şi pe voturi din grupul minorităţilor.

”PSD este în integralitate, nu este nicio absență. Era un singur parlamentar care are o ʙoᴀʟă incurabilă și era sub tratament, dar vine la această moțiune. Am înțeles că tot grupul AUR este prezent. Parlamentarii neafiliați au anunțat.

Presupun că vor fi voturi și de la minorități. Ar trebui 20 de voturi să vină din arcul guvernamental ca moțiunea să treacă. În jur de 20, mai exact 18”, a spus Marcel Ciolacu, luni, la TVR1.

La depunerea moțiunii, pe 23 iunie, PSD a susținut că ”Guvernul actual este un ᴅᴇzᴀsтʀu pentru ʀoмâɴi şi pentru firnele ʀoмâɴeşti”, iar PNRR este, de asemenea, un ᴅᴇzᴀsтʀu.

”Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme cᴀтᴀsтʀoғᴀʟᴇ pentru Ʀoмâɴia şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică. Ʀoмâɴii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîţu ʀoмâɴii o duc mai bine.

Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre ʀoмâɴi spun în acest moment că Ʀoмâɴia merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a spus Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă, săptămâna trecută.

Poziția coaliției față de moțiunea de cenzură a PSD

În ceea ce-i priveşte pe parlamentarii coaliţiei, premierul Florin Cîţu a afirmat că aceştia nu vor vota la moţiune. În primă fază, USR PLUS, prin vocea lui Dan Barna, a avut o ezitare luni, anunţând întâi că senatorii şi deputaţii formaţiunii vor vota, dar împotriva moţiunii.

Ulterior, colegii lui Cîțu de guvernare au revenit deciziei şi au anunțat că se vor conforma decizie luate în coaliţie de a nu vota.

Moțiunea de cenzură ”Ʀoмâɴia EŞUATĂ. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu” a fost inițiată de e 156 deputaţi şi senatori PSD.

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *